Romania, my country 🇷🇴 Despre zâne și frumos

Castelul de Lut Valea Zânelor

Am plecat dinspre Argeș spre următoarea oprire, Castelul de Lut.

Drumul pe care ni-l arăta Waze-ul era prin Transfăgărășan – Bâlea Lac, însă noi (eu 😁) am zis să vedem dacă nu găsim și alt drum mai scurt și fără serpentine. Și așa am luat-o…cum să vă spun… pe diagonală. Fix așa era pe GPS. Nici pe Transfăgărășan, nici pe partea cealaltă, ci printre ele :))

Oricum, peisajul a fost foarte frumos.

• 

• 

• 

• 

Noi ne simțim bine când suntem pe drum. Indiferent ce facem, pe unde ajungem, avem răbdare unul cu celălalt și cu drumul în sine, oricât de lung ar fi.

Cu Edi, am plecat prima dată pe la 3 ani, în Thassos și de atunci a urmat Turcia, Germania, Croația. Suntem o echipă puternică.

Ei, drumul ăsta frumos, cu peisaje, nu se mai termina. Am zis că scăpăm de serpentinele de pe Transfăgărășan, însă am dat de altele. Acestea din urmă ceva mai deosebite, cu pietriș. La un moment dat am cam rămas într-o groapă, ieșea fum din ambreiaj cât a încercat Adi să iasă de acolo. Sincer, trebuie să recunosc că ne cam încerca o urmă de îndoială cu acest drum. Am zis însă să ne lăsăm ghidați de spiritul de aventură și să continuăm.

La un moment dat, am văzut un bătrânel care avea grijă de mai multe vaci la păscut. L-am întrebat dacă „mai e mult până departe”. Un domn foarte vioi, și-a pus în câteva secunde cizmele în picioare (eu cred că mă mișc mai încet decât el) și a venit la mașină. A salutat politicos (și pe mine care eram în spate) și foarte zâmbăreț, parcă bucuros să poată ajuta, ne-a spus că mai avem vreo 3 km și ieșim la drumul național.

Pffff…3 km au fost, dar grei. Am dat și de unii care încărcau la greu copaci tăiați într-o mașină. Unul dintre ei (părea șeful operațiunii) a venit lângă mașină. Se prinsese că ne-a băgat GPS-ul așa și ne-a spus că mai avem puțin și ieșim. Am plecat, ce-i drept cu câteva replici și întrebări nerostite pentru că am fost frustrați să vedem copacii aceia tăiați. Într-un final, am dat și de drumul asfaltat, mașina rămăsese întreagă, noi la fel.

După puțin timp, am ajuns într-un loc de poveste, unde parcă așteptai să-ți iasă în cale Clopoțica și Peter Pan. Îmi doream de foarte mult să vizitez acest loc.

• 

Castelul de Lut Valea Zânelor este un castel făcut parcă din turtă dulce. A fost construit de o familie, soț și soție, având în plan să facă chiar și camere în care să stai. În acest moment te poți plimba pe acolo, poți face poze, au și măsuțe pe malul lacului unde poți mânca. În oferta de meniuri găsești grătar cu cartof copt și murături, supe.

• 

Un loc foarte frumos. De cum intri, parcă te simți din nou copil. Îți vine pur și simplu să alergi pe pajiște, să te lași amețit de mirosul florilor Maicii Domnului, să le guști mierea dulce (ați mâncat vreodată astfel de flori?), să te pierzi în susurul râului ce răcorește aerul din jur.

• 

Am mâncat și noi aici, am apreciat foarte mult curățenia, atenția băieților care serveau la mese, dezinfectau mesele după fiecare folosire.

Eu personal nu mă mai opream din poze. Vă atașez mai jos din cele făcute, în speranța că vă vor încânta la fel de mult ca pe mine.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Ne-am făcut și noi prieteni, pufoși, zgomotoși și simpatici tare.

Dar să lăsăm zânele să se odihnească, să-și aranjeze aripioarele și să-și facă somnul de frumusețe.

Noi trebuia să ajungem la Valea Drăganului, unde aveam cazare la pensiunea „Poezii Alese”.

Am ajuns pe la 10 seara, întuneric beznă. Gazda, foarte drăguță, ne-a oprit câte o porție de gulas, îi zisesem că nu avem unde să mâncăm pe drum.

Am vrut să scriu în acest articol despre pensiune, pentru că mi s-a părut că, astfel, rămânem în același ton de poveste.

Ne-am trezit de dimineață într-un cadru de vis, liniștea aia a dimineții te făcea să vorbești încet, parcă să nu deranjezi. Cred că și cel mai stresat om ar ajunge să se împace cu gândurile lui aici.

Seara când veneam înapoi de pe drumuri, ne relaxam la un vin în lumina apusului, aerul era atât de curat, încât dacă trăgeai de doua ori adânc în piept, toată oboseala trecea într-o secundă.

Fără să fiu lipsită de modestie, în general am avut mână bună la cazări, dar aceasta, sincer spun că este printre cele mai frumoase.

Acestea fiind spuse, vă las mai bine să vă bucurați în continuare de poze.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

O zi senină vă doresc!

Diane